Dacă se va întâmpla să nimeriți în seara de Lăsatul Secului în Giurgiulești, veți observa din loc în loc grupuri de oameni cuprinși de veselie care aprind ruguri.
Este Ulilica sau Uliliga, un ritual străvechi cu care giurgiuleștenii intră în Postul Paștelui. În satele din preajmă se mai numește Focorelu, Focurelu, Olăria sau Iertăciunea.
Localnicii din Giurgiulești practicând Ulilica. Fotografie de Roman Friptuleac
Ulilica are loc la răscrucile de drumuri, unde se aprinde focul și se adună toată mahalaua. Oamenii aduc bucate și se împart cu vecinii, apoi până noaptea târziu cântă, beau, glumesc, râd, dansează și sar peste foc.
„Scuturăm puricii pentru a intra curați în post. Obiceiul e legat de scoaterea soarelui din întuneric și alungarea iernii, e ca o reînviere a naturii, astfel intrăm curați în primăvară”, spune Tatiana Gălățeanu, primar de Giurgiulești. Se mai spune că de Ulilică se scutură toate bolile.
Ulilica la Giurgiulești. Ambele fotografii de Roman Friptuleac.
E un obicei foarte vechi din sudul Republicii Moldova, care s-a păstrat la Giurgiulești. Așa, în fiecare an de Lăsatul Secului, în Giurgiulești e mare forfotă, lumea pregătindu-se de Ulilică. Bărbații adună vreascuri, crengi de copaci, curpeni de viță de vie, stuf, lujani, papură și fac grămezi mari la răscruci. Seara, aprind focurile și în tot satul se pot vedea lumini roșii-portocalii.
Femeile gătesc pentru această sărbătoare plăcinte specifice locului, sarmale în foi de viță de vie cu bulgur, foi cu branză, găină fiartă cu orez și ouă coapte. După ce se împart cu ce au și beau vin, oamenii sar peste foc și strigă:
„Ulilica gratia,
Se mărită vrabia.
Face nunta joi,
Să venim și noi.”
Ulilica. Săritură peste foc. Fotografie de Roman Friptuleac
Lăutarii vin cântând la tobă și acordeon. Oamenii încing hora, fac glume și cântă. Spun bătrânii că obiceiul e așteptat de întreg satul, precum este așteptat Paștele.
„Să avem un Post ușor!” zic cei adunați la foc închinând paharul de vin.
„Pentru noi acest obicei e un mod de întâlnire și comunicare cu vecinii. Ieșim la colț de drum, iar fiecare aduce de acasă ce a gătit și se împarte cu cei prezenți”, spune Tatiana, una din doamnele prezente la ritual.
Cu Ulilica oamenii devin mai apropiați, relațiile de prietenie se reînnoiesc, iar cei certați se împacă și își cer iertare unii de la alții.
Prin proiectul nostru, urmărim să surprindem frumusețea Luncii Prutului de Jos și să v-o arătăm și vouă. Proiectul nu are scop patrimonial, nu se află sub egida niciunei entități publice sau private și este finanțat exclusiv din fondurile participanților la proiect. Pentru mai multe informații despre proiect, dați click aici.