Ulilica/Focurelul
Săptămâna trecută scriam despre cum în zilele noastre practică Ulilica locuitorii Giurgiuleștiului. Astăzi vă vom povesti despre cum se făcea pe vremuri.
În trecut focul de la rug era aprins de un bătrân. Fiecare aducea bucate și băutură și se stătea la masă. Oamenii cântau dansau și se veseleau până spre dimineață. Lăutarii erau răsplătiți de gazdă cu făină, grâu sau grăunțe. La horă se cînta din fluier, cimpoi, clarinet, cobză și dobă. Începeau a cânta și dansa cei bătrâni, apoi intrau în joc și cei tineri.
Apoi avea loc „Iertăciunea”: cel mai mic cerea iertare și împăcare de la cel mai mare ca să intre în Post împăcați:„Iartă-mă, tată (sau mamă, nașule, nașă)!”
Nașii și finii. Reproducerea teatralizată a obiceiulurilor de Lăsatul Secului în familia Irinei și a lui Dumitru Nastas din Văleni. Fotografie de Roman Friptuleac
Cei mai mari țineau în mână câte un colac și o lumanare aprinsă. Cel mai mare spunea „Ține, finule (sau fiule, fiică), și mă iartă!” Finul primea colacul și lumina răspunzând „Să fii iertat de mine și de Dumnezeu!” O altă variantă era: „Iertăciune bună, nașule!”, cu răspunsul: „Așa să fie, finule!” sau „Dumnezeu să te ierte!” sau „Eu te iert!”
La sfarșit, între toți cei prezenți la ritual se împărțea o găină fiartă pentru a se ține de neamuri. Se dădeau și ouă fierte sau coapte, despre care se spunea că dacă le mănanci, vei fi ușor ca ele.
Colacul, găina și ouăle fierte. Reproducerea teatralizată a obiceiulurilor de Lăsatul Secului în familia Irinei și a lui Dumitru Nastas din Văleni. Fotografie de Roman Friptuleac
Sărbătoarea are nume diferite în localitățile de sud. Astfel, se numește: „Focorelul” la Cîșlița-Prut, „Iertăciunea” la Alexandru Ioan Cuza, „Focurelul” la Cartal și Gotești-Cantemir, „Olăria” la Frecăței-Reni, „Focărețul” la Popeasca-Ștefan Vodă și „Udurbatca” în satul Tomai-Ciadâr Lunga.
La Câșlița-Prut, dis-de-dimineață, gospodarii satului măturau prin curte, formând între pragul casei și portiță 9 grămăjoare din lujani, bețe de floarea soarelui și resturi de plante, pe care le aprindeau în ideea că ard tot ce este rău. Apoi scoteau în curte o masă, pe care așezau bucatele (foi cu brânză, plăcinte, plachie de pește și vin) pe care le ofereau de pomană oamenilor care urmau să le intre în curte. Fetele mari săreau peste foc, ca să aibă noroc. Asemenea focorele se aprindeau și la cimitir, oferindu-se și pomeni de sufletul celor morți. Se aprindeau focorele ca omul să nu se prefacă după moarte în arătanie, în strigoi, spunea tușa Anica Șchiopu (satul Câșlița-Prut, născută în anul 1918). Același lucru îl spunea și tușa Ilinca Popov din Giurgiulești. Ana Vălachi din Câșlița-Prut (născută în 1928) spunea că preotul trecea pe la fiecare foc, luându-și iertare de la săteni.
„Cine joacă lângă foc/Să aibă mai mult noroc!” sau „Mart în casă/Puricii afară!” (Ecaterina Balacci (n.1928) și, respectiv, Ana Cîrmîzîu (n. 1930) din satul Alexandru Ioan Cuza-Cahul).
Sau „Să scuturăm țînțarii/ Și păduchii!/ Să scuturăm boala!/ S-o mănînce lupii!” (Nina Botin, n.1922, din Cartal-Reni, reg.Odesa)
Sau „Să fim sănătoși/Să postim postu ușor,/ Dă Doamne,ploaie,/ Berechet la vară.” (Eugenia Burlea, n.1912, s. Frecăței-Reni, reg.Odesa).
Toate culese de Valeriu Chiper în 1994-1996.
Anica Șchiopu mai spunea că în perioada interbelică, în această zi, flăcăii scoteau caii din grajduri, îi pregăteau, îi împodobeau cu ciucuri roșii, albaștri și albi la căpăstru și se plimbau în ceată, dintr-un capăt în altul al satului. Între ei, erau vreo doi flăcăi mascați în fete.
În satul Văleni-Cahul, de Lăsatul Secului, se scotea cenușa din vatră, gunoiul din casă și ogradă și se aruncă în arătură și ocolul animalelor, spunându-se:„Cum se adună cenușa în vatră
Așa să se adune și mana câmpului,
Cum se adună cenușa în vatră
Așa să se adune și mana la lapte.”
(cules de la Maria Corobcov, n.1914, satul Văleni-Cahul)
Ulilica/Focurelul în reprezentarea scenică a ansamblului „Moștenitorii” din Chișinău. Fotografie din arhiva domnului Valeriu Chiper
În satul Frecăței și Cartal (Orlovca), din sudul Basarabei (în prezent regiunea Odesa) în jurul focului se strângeau toate rudele care veneau cu merinde, obligatoriu cu cite o găină fiartă cu usturoi, ouă fierte, sarmale, ghismane, ghzdomele și vin. La Frecăței, flăcăii umblau călări pe cai, câțiva dintre ei se îmbrăcau în fete, treceau cu chiote și veselie de la răscruce la răscruce, unde ardeau focurile și salutau oamenii. În ambele sate, cei mai tineri veneau la cei mai în etate. Discutau, se felicitau cu sărbătoarea și își urau un post ușor. Săreau peste foc, jucau și cântau.
În satul Gotești, raionul Cantemir, ritualul se numește „Focurelul”. În această zi fetele legau flăcăului drag la mînă un mărțișor și săreau peste foc, semn că vor forma o familie. Oamenii făceau ordine prin case, curte și prin grădini. Adunau gunoiul vegetal la o răscruce de drum, făceau rezerve pentru a le arde cât mai multă vreme. Făceau focul cu stuf, papură, țipirig din baltă, hlujani, bețe de floarea soarelui. Pe o masa se puneau bucate și vin. În jurul focului se jucau bătute și hore, la care se adaugau și strigături precum:
„Uite-aici pe râpa asta/Mi-o mîncat lupu nevasta./Nu știu lupu, ori bursucu,/Sau bădița cu surtucu!” (cules de Valeriu Chiper în 1990 de la Ileana Guzun, s. Gotești-Cantemir, n.1963).
Ulilica/Focurelul în reprezentarea scenică a ansamblului „Moștenitorii” din Chișinău. Fotografie din arhiva domnului Valeriu Chiper
Un bătrîn la foc striga:
„Focule, fumule,
Urcă-n sus la Dumnezeu,
Și-ncălzește neamul meu,
Pe bunelu și bunica,
Pe tătuca și mămuca
Iar la oamenii din sat,
Să le spui că n-am uitat,
Obiceiul din străbuni
De a face focu-n drum,
Și în drum și pe toloacă
Și-n ogradă și la poartă!”
Sau:
„Focurelu, focurelu,
Curăță-ne suflețelu,
Munțămim lui Dumnezeu,
N-o trecut iarna cu greu.
Cu zăpezi și cu troiene
Pentru roada primăverii.”
(cules în 1992 de Nicolae Andronic de la Elena Oca-Mocanu, născută în 1949, din satul Gotești-Cantemir).
Ulilica/Focurelul practicat în Chișinău de Lăsatul Secului. Fotografie din arhiva domnului Valeriu Chiper
Pe vremuri, spunea tușa Ilinca Popov din Giurgiulești, tinerii jucau lângă foc de-a lungul drumului „Șiragul”, „Borșul” și „Pânza încâlcită”, jocuri care uneau mulți participanți, încât se ajungea de la un foc până la celălalt sau de la un capăt al satului la altul.
A doua zi cenușa de la foc se arunca în prima brazdă, iar în sat se făcea „Jujăul” (numit și „Goana câinilor” sau „Vălărit”) un joc în care flăcăi mascați se luptau în săbii, iar de o roată de căruță se legau o pisică și un câine.
Câinele (care în acest joc simboliza binele) fugărea pisica (simbolul răului în joc). În acest fel binele alunga răul, iar căldura alunga frigul.
Alte articole care v-ar putea interesa
Despre proiectul nostru
Prin proiectul nostru, urmărim să surprindem frumusețea Luncii Prutului de Jos și să v-o arătăm și vouă. Proiectul nu are scop patrimonial, nu se află sub egida niciunei entități publice sau private și este finanțat exclusiv din fondurile participanților la proiect. Pentru mai multe informații despre proiect, dați click aici.