„Să răsune doba lui Tudorică de la Prut”

 

Acum mai bine de zece ani, cei de la „Zdob și Zdub” aveau nevoie de o tobă. Voiau să fie una făcută manual, nu de fabrică.

Așa că au apelat la etnologul Valeriu Chiper, care i-a adus la Văleni, la unul dintre puținii dobari care au mai rămas în Moldova, pe numele său Tudor Bejenaru, numit și „nea Dorică”.

Acasă la nea Dorică, din vorbă în vorbă, s-a ajuns și la cântec. Spre surprinderea oaspeților, nea Dorică era acompaniat la tobă de soția sa, doamna Lidia. Așa a început povestea buncii care a bătut toba pe scena Eurovisionului din 2005.

Lidia și Dorică Bejenaru. Fotografie de Roman Friptuleac

Dar să revenim la nea Dorică și la tobele pe care le face.

Cum a învățat acest meșteșug? „Nevoia te-nvață”, ne răspunde nea Dorică.

Prin 1977, când Tudor Bejenaru a venit la Văleni din Slobozia Mare, lăutarii din sat i-au zis: „Măi, fă-ți o tobă și hai cu noi, că n-avem dobar.” Pe vremea ceea, cu o tobă și un acordeon se făceau cele mai frumoase nunți. Se bătea toba toată noaptea. Nuntașii voiau mai puțin cântat cu vocea, dar să se audă mai mult toba și acordeonul.

Nea Dorică acompaniind muzical ansamblul „Crăițele” pe care îl conduce. Fotografie de Dan Guțu

Nea Dorică a mers atunci la dobarul din Văleni, badea Marin Mâțăblândă, zis „Patlagică”. Badea Marin i-a dat o tobă veche, stricată și ruptă, de pe care nea Dorică a învățat meșteșugul, făcându-și o tobă nouă, pe placul său.

Apoi a continuat să facă tobe și pentru alții. În curând, a devenit dobarul satului, în locul lui badea Marin.

Îl puteți vedea pe nea Dorică în timp ce meșterește tobe în filmulețul de la acest link.

Meșterul și creațiile sale. Fotografie de Dinu Soroțchi

În prezent, toate casele de cultură din Lunca Prutului de Jos, de la Giurgiulești și până la Cahul, au tobe confecționate de nea Dorică.

Dar sunt și alți cumpărători. „De obicei tot de-ai noștri, dar din țări străine”, spune nea Dorică. „Se veselesc în străinătate cu toba noastră.”

Nea Dorică, un dansator iscusit în tinerețe, arătând niște tehnici de dans pe care le numește „cârligele”. Fotografie de Victor Pictor

Tobele le confecționează din piei de mânz, de vițel sau de oaie.

De obicei, pieile sunt cele pe care oamenii vor să le arunce. Mulți iau legătura cu nea Dorică și îl anunță că au o piele de care nu mai au nevoie.

Exista o diferență de sunet în funcție de tipul de animal. Apoi, chiar și tobele făcute din pielea aceluiași animal sună diferit: pielea de la burtă e mai subțire, iar cea de la spate e mai groasă.

Tobele pe pragul casei lui nea Dorică. Fotografie de Dinu Soroțchi

 

Dar după șapte zile de muncă, în curtea lui nea Dorică din Văleni se aude sunetul unei tobe noi, ajunsă deja celebră și inclusă în cântece:

„Să răsune doba lui Tudorică de la Prut

Cu care cântă Zdob și Zdub

De unde se vede Dunărea

Și vocea mea răsuna așa tare!”

Doamna Lidia știe nu doar să bată toba, dar să și cânte la fluier. Aici asistată la tobă de nea Dorică. Fotografie de Victor Pictor