Întăritura de la capăt de imperiu

 

Dacă ajungeți la Valul lui Traian de lângă satul Vadul-lui-Isac, urcați pe val și gândiți-vă că ați ajuns la hotarul unui mare imperiu, demult dispărut.

Aflat în floarea puterii sale, în anul 106 era noastră, Imperiul Roman (căci despre el este vorba) i-a înfrânt pe daci într-un război sângeros și a înființat o nouă provincie numită Dacia.

Valul lui Traian de Jos de lângă Vadul-lui-Isac. Valul se presupune că avea deasupra o palisadă (fortificație formată din pari înfipți în pământ), alături un șanț, precum și o suprafață plată între val și șanț, denumită „bermă”. Reconstituire grafică făcută pentru proiectul nostru de Claudiu Călin, pe baza informațiilor oferite de arheologul Sergiu Popovici.

La acel moment, romanii deja erau prezenți la gurile Dunării, acolo unde exista provincia romană Moesia Inferior (pe teritoriul Dobrogei și al Bulgariei de Nord). Totuși, înființarea noii provincii Dacia a sporit importanța regiunii, astfel încât a crescut și necesitatea întăririi hotarului din zona unde Dunărea se varsă în Marea Neagră.

În acest context, posibil, a fost nevoie de ridicarea valului de apărare pe care îl știm azi drept Valul lui Traian de Jos.

Valul lui Traian de lângă satul Vadul-lui-Isac. Fotografie de Victor Pictor

De ce „de Jos”? Pentru că pe teritoriul Republicii Moldova mai există un val care trece puțin mai la nord, de la Leova și până lânga Tighina. Acesta este Valul lui Traian de Sus.

Valul lui Traian de Jos, în schimb, începe de la satul Vadul-lui-Isac din Lunca Prutului de Jos și ajunge până la lacul Sasâc din regiunea Odesa. În total, are o lungime de 126 de km.

Valul lui Traian de lângă satul Vadul-lui-Isac. Fotografie de Roman Friptuleac

Trebuie totuși să spunem că ridicarea Valului de Jos de către romani este doar una din teoriile cunoscute, neexistând o opinie unitară în privința datării respectivului val. Mai ales că nici nu s-au făcut cercetări prea amănunțite în zonă. Oamenii de știință plasează perioada de ridicare a valului într-un interval de timp cuprins între secolul I înaintea erei noastre și secolul VII era noastră. Ba chiar unii vorbesc și de perioada medievală târzie. Oricum ar fi, toată lumea cade de acord că valul a fost ridicat de o putere militară importantă, capabilă să adune în jurul său mulți oameni pentru a construi o fortificație de asemenea dimensiuni.

Valul lui Traian de lângă satul Vadul-lui-Isac. Fotografie de Victor Pictor

Totuși, recent s-a propus o datare a Valului lui Traian de Jos pe baza analizei formării în timp a orizontului de humus din sol. Concluzia a fost că perioada de ridicare a Valului lui Traian de Jos din regiunea Odesa, de exemplu, nu depășește secolul II era noastră. Astfel, există posibilitatea ca Valul lui Traian de Jos să fi fost început chiar în perioada împăratului Traian, care a domnit între 98 și 117.

Pe întinderea Valului lui Traian de Jos, savanții identifică trei porțiuni. Prima este de 34 de km, de la satul Vadul-lui-Isac și până la satul Tabacu din preajma lacului Ialpug. Această porțiune se caracterizează prin existența unei berme (o suprafață plată între val și șanț). Porțiunea respectivă a fost amenajată cu multă grijă și s-a păstrat cel mai bine.

Valul lui Traian de lângă satul Vadul-lui-Isac. Fotografie de Victor Pictor

A doua porțiune de val se găsește între lacurile Ialpug și Catlabuga. Ea se deosebește de prima porțiune doar prin lipsa bermei. În fine, cea de a treia porțiune, dintre lacurile Catlabuga și Sasâc, a fost ridicată relativ neglijent.

Grija cu care s-a ridicat prima porțiune (cea care începe la Vadul-lui-Isac) este explicabilă prin aceea că respectiva regiune era cea mai periculoasă din cele trei, fiind o zonă strategică importantă, din apropierea trecerii peste Dunăre. În plus, se presupune că porțiunea care începe la Vadul-lui-Isac a fost prima din cele trei care a fost ridicată.

Valul lui Traian de lângă satul Vadul-lui-Isac. Fotografie de Victor Pictor

Bineînțeles că sisteme de apărare de acest gen care jucau un rol atât de important în sistemul militar defensiv aveau nevoie de reparații și refaceri periodice. De aceea nu ar trebui să surprindă faptul că în șanțul valului, precum și în imediata apropiere a acestuia, au fost identificate monede romane din secolele III-IV (începând cu perioada împăratului Dioclețian și terminând cu cea a împăratului Constanțiu II). Or, Dioclețian și Costanțiu II acordau o mare atenție întăririi hotarului de la nord de Dunăre.

Îi mulțumim arheologului Sergiu Popovici pentru informațiile și materialele pe care ni le-a pus la dispoziție în vederea redactării acestui text.