Drumul lânii de la stână la fus

 

Veche este tradiția oieritului în sud, și tot veche e practica toarcerii lânii.

Dar cum ajunge lâna tunsă de la stână pe fusul gospodinelor?

Despre asta ne-au povestit localnicele din Slobozia Mare, Văleni, Giurgiulești, Colibași și Crihana Veche cu care am stat de vorbă.

De la început, oile sunt tunse, apoi lâna este spălată. Doamna Catița Pană din Slobozia Mare își mai aduce aminte când mergea cu mama ei la lacul Beleu pentru a spăla lâna. Când a crescut mai mare, a început să spele deja lâna în gospodărie.

Ștefana Chimineț în timpul torsului. Imagine de Roman Friptuleac

Apoi lâna este scărmănată. Scărmănatul se realizează cu mâna sau cu instrumente speciale, cum ar fi „dăracul” (un fel de pieptene pentru lână). Scărmănatul cu dărac se mai numește și „dărăcire”.

Lâna scărmănată merge pentru tors. Dar nici ceea ce rămânea în dărac nu se pierde. Materialul respectiv, numit „știm”, este folosit pentru cordele, țoale sau ciorapi.

Apoi lâna scărmănată este trasă la mașină și făcută văl, fiind gata de tors.

În Lunca Prutului de Jos sunt două modalități de a toarce - cu furcă (torsul propriu-zis) și din mână (îndrugatul).

Rezultatul este diferit, pentru că la îndrugat, spre deosebire de torsul propriu-zis,  firul iese mai gros („oleacă mai plinuțu”, cum ne-a zis Catița Pană).

Firul tors, fiind mai fin, merge pentru haine.

Firul îndrugat, numit „drugă”, mai gros fiind, se folosește pentru covoare sau ciorapi.

Ștefana Chimineț în timpul torsului. Se observă o parte din fus. Imagine de Roman Friptuleac

Lâna din care se trage firul tors sau druga, fie că e pe furcă sau din mână, se numește „caier”. Caier de lână. Cuvântul „încăierare” vine și el de aici, ducându-ne cu gândul la textura încurcată a caierului.

În urma torsului și îndrugatului, firul tors și, respectiv, druga ajung pe fus.

Dintre satele Luncii Prutului de Jos, la Slobozia Mare lâna mai degrabă se îndrugă, decât se toarce din furcă. Dar am întâlnit mărturii referitoare la îndrugat și în alte sate, de exemplu la Giurgiulești.

Mai jos am reprodus torsul doamnei Ștefana Chimineț din Văleni și îndrugatul doamnei Catița Pană din Slobozia Mare. De asemenea, am încercat să indicăm fiecare element care face parte din proces.

 Îndrugatul (stânga) și torsul (dreapta) reprezentate de Claudiu Calin pentru proiectul nostru

 

Puteți vedea și câte un filmuleț cu cele două doamne.

Ștefana Chimineț care toarce:

 

… și Catița Pană care îndrugă:

 

De la minutul 1:34 o puteți vedea pe doamna Catița cum pune firul de pe fus pe un instrument numit „râșchitor”. În filmulețul cu Ștefana Chimineț, râșchitorul apare la minutul 0:59.

Iată așa arată râșchitorul din gospodăria Catiței Pană:

Râșschitorul din gospodăria Catiței Pană. Imagine de Victor Pictor

Catița Pană ne-a povestit că acest râșchitor e unul vechi, fiind primit încă de la soacra ei. Pe vremuri în sat erau oameni care făceau râșchitoare, fuse și furci. Cu toate acestea, era și o superstiție care spunea: „Cine face râșchitoare / Baba-i moare.”

Cu ajutorul râșchitorului, firul de lână se face scul. Puteți vedea sculul de la minutul 1:59 în filmulețul cu doamna Catița.

Lâna făcută scul este spălată, stoarsă și vopsită.

Furcă, fus și caier expuse la Muzeul Pâinii din Văleni. Fotografie de Roman Friptuleac

Doamnele cu care am discutat ne-au spus că nu au mai prins perioada în care vopseaua se obținea natural.